Există momente în cea mai recentă serie de aventuri episodice de la Telltale care îți vor aminti exact de ce iubești Înapoi la viitor. Si tu faci. Prin lege, da. Micul sunet sclipitor pe măsură ce începe povestea. Bucuria pură de a-i vedea pe Marty și Doc reuniți pentru o ultimă aventură. În momentul în care DeLorean atinge 88 mph. Lovituri nostalgice de genul acesta mângâie vechile glande geek ca nimic altceva și doar pentru o fracțiune de secundă, un joc care le oferă nu poate face nimic rău.
Din păcate, Back to the Future are cinci episoade și acele fuzzies calde sunt o amintire îndepărtată până la sfârșitul primului. Pentru restul jocului, trebuie să vă mulțumiți cu Telltale cel puțin inspirat, concentrat în mod clar pe cea mai recentă licență în jurul șablonului lor standard de joc de aventură, mai degrabă decât să aflați cum să transformați cel mai bine Back to the Future într-un joc. Nu există răsuciri cerebrale care călătoresc în timp, cum ar fi cele din Ziua Tentacolului, de exemplu. Nici unul.
În schimb, ești forțat să te împiedici de o mulțime de puzzle-uri foarte ușoare, neinspirate, dar cel mai rău dintre toate, plictisitoare, bazate mai mult pe logica desenelor animate decât tropele filmelor. În cazul în care aceștia aveau perioade de timp romantice, dar iconice, Telltale eșuează lamentabil în a-și crea propriul Hill Valley din 1931, altceva decât un lot de studio. Un lot de studio plin de gangsteri de comedie și slapstick care face ca Bugsy Malone să arate Goodfellas. Aproape tot ce vă întâlniți se simte, dacă nu chiar rău, ieftin, grăbit și sunat.
Singura excepție este povestea principală care leagă toate puzzle-urile. De data aceasta, vom vedea trecutul lui Doc, încă de la începutul carierei sale științifice, cu cronologia pusă mai întâi în pericol de unul dintre strămoșii gangsterilor lui Biff și apoi o aventură de dragoste care riscă să transforme Hill Valley într-un stat în stilul Big Brother.
Ceea ce îl face să funcționeze este că, în ciuda unor momente individuale incredibil de prostești, se dovedește a fi un nucleu emoțional incredibil de puternic pentru poveste. Ca și în cazul tuturor spinoff-urilor decente, cele mai bune elemente sunt atunci când se extinde asupra filozofiilor filmelor și pune noi întrebări. Fără a vrea să strice ceva, cel mai mare de aici este tocmai ceea ce îi dă lui Marty dreptul de a alege cronologia „corectă”, doar pentru că este mai bine pentru el și pentru cei dragi. Jocul încă se luptă adesea să găsească acea senzație autentică Înapoi la viitor, episodul final ieșind mai ales de mai multe ori, dar cel puțin încearcă.
Cu aceeași poveste, puzzle-uri mai bune și licența luată mai în serios, aceasta ar fi putut fi meritată de fanii jocului Înapoi la viitor. Într-adevăr, în timp ce cotletele sale de aventură îl fac mai mult decât unul dintre platformele vechi cu defilare laterală cu logo-ul unui film popular pe cutie, exact același tip de gândire în linia de producție este clar, dureros, în vigoare aici. Marty și Doc meritau mai bine. La fel și noi.
